Primul turneu de beach volley din Sibiu. În Piața Mică

Primul turneu de beach volley din Sibiu. În Piața Mică

Posted by in Comunicate de presă | August 18, 2013

Comunicat de presă
Sibiu, 18.08.2013

 Sibiul găzduiește la sfârșitul acestei luni un turneu de beach volley. Evenimentul este o premiera pentru orașul Sibiu unde nu s-a mai organizat un astfel de turneu până în prezent. Mai mult, locația aleasă de organizatori, Asociația Eco Sport Team este una inedită. Terenul pe care se va desfășura SIBIU SANDS va fi amenajat în centrul orașului, în Piața Mică pentru a atrage un număr cât mai mare de spectactori și a spori gradul de notorietate al acestui sport.

Intenția organizatorilor este de a revitaliza voleiul sibian și de a deschide apetitul tinerilor pentru practicarea voleiului, prezentându-l într-o formă cât mai atractivă.

“Sibiul are șansă să intre în clubul select al orașelor care găzduiesc astfel de competiții. În peste jumătate din orașele incluse în circuitul mondial de beach volley, terenurile sunt amenajate de la zero, într-o zonă centrală, pentru a atrage cât mai mulți spectatori. Astfel de acțiuni aduc public în jurul sportului, fac voleiul cunoscut tinerilor și îi atrag spre practicarea lui, poate chiar spre o carieră ca jucători de performanță. Sibiul are nevoie de o nouă generație de voleibaliști.” a declarat Andrei Dinu, reprezentatul Asociației Eco Sport Team.

Start la înscrieri: OPEN MASCULIN și MIXT

SIBIU SANDS va fi o competiție deschisă atât sportivilor profesioniști cât și celor amatori, la turneu putând participa atât echipe de fete cât și de băieți.  Competiția se va desfășura pe două categorii, una la care se pot înscrie doar echipe profesioniste, OPEN MASCULIN și o categorie MIXTĂ, la care pot participa atât echipe de profesioniști cât și de amatori, atât fete cât și băieți.

Înscrierile încep astăzi, 19 august 2013 și se fac exclusiv online, pe site-ul organizatorului:  http://www.ecosportteam.ro/evenimente/sibiu-sands. Data limită până la care pot fi înregistrate cererile este 28 august 2013. Numărul limită de echipe care se pot înscrie în competiție este de 10 pentru fiecare categorie.

SIBIU SANDS este un eveniment organizat de Asociația Eco Sport Team, club sportiv cunoscut în Sibiu pentru organizarea singurului turneu de streetball din Transilvania desfășurat la standarde FIBA, Sibiu Streetball, desfășurat de curând în Parcarea Teatrului. Turneul de beach volley SIBIU SANDS este o acțiune inclusă pe Agenda Sportivă a orașului, fiind cofinanțată de Consiliul Local prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și realizată cu sprijinul UNIMAT – materiale de construcții, Atlassib și Terra Building.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/SibiuSands

Pentru mai multe informații: Sergiu Olteanu – 0730/030.744

Leave a Reply

Your email address will not be published.